Niciodata nu suntem pregatiti sa spunem Adio

Viata este un proces de devenire, o combinatie de stari prin care trebuie sa trecem. Oamenii esueaza cand doresc sa aleaga o stare si sa ramana in ea. Asta este un fel de moarte. Depinde de tine cum iti traiesti viata pentru ca ce va fi dupa ce vei pasi in lumea umbrelor, va ramane doar o amintire frumoasa. Niciodata nu suntem pregatiti sa spunem Adio mamei noastre, indiferent ce varsta avem sau cati ani are mama cand moare. In apropiata si iminenta intalnire dintre mama noastra si moartea sa, brusc redevenim copii, se trezeste copilul interior din noi si ne napadesc toate amintirile copilariei, cand ea ne invata sau dojenea, ne imbratisa si ne iubea, ne povatuia sau ne mobiliza. Poate ca fiecare dintre noi am avut ceva ce sa ii reprosam mamei noastre la un moment dat, asa cum si ea a avut destule sa ne spuna in dorinta ei de a ne modela oameni de omenie. Insa mama e una si cand esti in situatia inevitabila de a o pierde, sufletul ti se rupe in doua. Iar dupa ziua in care mama iti moare, sufletul iti este mai gol, mai trist si viata ce urmeaza nu va mai fi la fel, viata dincolo de plecarea Mamei. Tot ce iti raman sunt amintirile. Dar atunci cand mama sau bunica pleaca din aceasta lume bine sa fii pregatit mental si sa apelezi la o firma de pompe funebre din Bucuresti care sa iti rezolve multe din probleme aparute in cazul unui deces in familie.

In asemenea clipe unii dintre noi stim sa ne gestionam durerea, in functie de propria imagine pe care ne-am format-o despre ce inseamna “a muri” de-a lungul vietii, in timp ce altii au o dificultate reala in a trai zilele din preajma tristului eveniment.
Daca pentru noi este dificila emotia aceasta, mai ales ca o traim o singura data in viata deci nu avem pic de experienta, imaginati-va ce se petrece in sufletul unui copil care a crescut alaturi de bunica sa draga iar aceasta dintr-o data a plecat la Dumnezeu.

Cand bunica moare, de cele mai multe ori este dificil pentru parinti sa stie sa isi ajute copilul sa inteleaga moartea si sa accepte pierderea, in primul rand din pricina lipsei de experienta pe acest domeniu si in al doilea rand din pricina propriilor sale dureri sufletesti greu de disimulat.
Copilul face cunostinta pe propria-i piele pentru prima oara in viata sa cu contradictia fundamentala a omenirii: a accepta ideea ca “bunica este in Rai alaturi de Dumnezeu si Iisus” in paralel cu faptul ca o vede decedata, sau aude detalii de la inmormantare, servicii funerare sau drumuri la pompe funebre cu tot ce implica despartirea de corpul fizic de pe aceasta lume.

Cred ca e bine sa ii explici copilului sincer ca inima bunicii a devenit prea slabita ca sa mai poata respira, vedea, gandi sau merge. Niciodata nu e usor sa fii si puternic in asemenea momente grele, dar sa mai ai grija si de cei din jur.