Iordanescu despre Budescu

Budescu

Iordanescu despre Budescu: “Noi urmărim între 38 şi 40 de jucători şi vedem toate meciurile din Liga 1. Din păcate, aria de selecţie este una mică. Orice jucător care are valoare şi este în formă şi vrea, are porţile deschise la naţională.

Doar două persoane cunosc situaţia lui Budescu: el şi un om din conducerea clubului Astra. Vom vedea după următoarea etapă dacă Budescu va fi convocat.

Pentru moment, Budescu trebuie să se concentreze şi să se pregătească. Să îşi facă parametrii şi să îşi îndeplinească obiectivele. Dacă vrea la naţională, trebuie să o ajute pe Astra să se califice în Europa League. El trebuie să înţeleagă că fotbalul nu este distracţie, ci muncă şi chin“, a spus Iordănescu la DigiSport.

Iordanescu vorbește ca un comunist. E un sfat prost. Cum poți să declari asemenea prostie? Păi să nu mai zâmbim în viața de zi cu zi, căci viața este un chin, e foame, sete, șomaj și moarte. Iar cine zâmbește sau râde să fie trimis la pușcarie?
Pițurcă zicea acum câțiva ani că nu-i place cum se bucură Iasmin Latovlevici atunci când marchează. Am schimbat un antrenor care considera că bucuria la un gol face rău Naționalei României cu Iordănescu, care e dușmanul zâmbetului la fotbaliști.

Dacă vedeți un om fericit pe stradă să îi dați cu ceva în cap. Nu e normal că un român să fie fericit. El trebuie să fie cu zeci de riduri pe frunte, chinuit, muncit, terorizat. Să facem o Națională a Romaniei din oameni serioși, fotbaliști care nu zâmbesc niciodată.

Iordănescu este doar o urmă a antrenorului și jucătorului care a fost la Steaua. Iordănescu l-a uitat prea repede pe Ronaldinho care a jucat fotbal numai cu zâmbetul pe buze. Asta înseamnă să fii fotbalist cu talent.

Budescu e cel mai bun fotbalist român al momentului. Dacă Tata Puiu nu vede asta, nu are ce caută acolo. Iar dacă Chipciu va fi titular, iar Budescu nu, înseamnă că avem o problemă mare la conducerea echipei Naționale a României.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Share via
Copy link
Powered by Social Snap