Tot ce misca despre masini

ulei de masina

Am crescut cu gândul să îmi iau mașină și să conduc. La 18 ani doar asta ai în cap, în afară de alergatul după femei. Dar după ce mi-am cumpărat mașină a trebuit să învăț din mers că întreținerea automobilului este foarte importantă. Nu poți să te joci cu viata ta sau a prietenilor tăi și nu e bine să fii zgârcit atunci când e vorba de mașina ta. De la ăștia cu vechime în domeniu am învățat că uleiul de motor trebuie schimbat cel puțin o dată pe an. Dacă mai trăiești și în orașele mari, de exemplu București, unde traficul e infernal și motorul e suprasolicitat atunci schimbarea de ulei auto pe Autohut.ro face bine atât la portofel, dar și pentru siguranță.

Un ulei de motor este un lubrifiant special făcut pentru a unge părțile în mișcare dintr-un motor cu combustie. Principala sarcină a uleiul este să ușureze frecarea dintre piesele metalice, dar și să curețe interiorul motorului, să contribuie la izolare, să combată rugina și să răcească motorul. Chiar dacă răcirea este în mare parte rezolvată de sistemul clasic format din pompă, furtune și radiator, aproximativ 24% din căldură motorului este eliminată de către uleiul din interior, ducând departe energia termică de la piesele metalice în continuă mișcare și frecare.
Aici intervine și filtrul de ulei care reține toate aceste particule pe care le adună uleiul.

Există uleiuri de motor diferite pentru benzină sau diesel. Dar indiferent ce veți alege pentru mașina voastră cumpărată din banii voștri sau făcută cadou de părinți trebuie să știți că un ulei cu un indice de vâscozitate mai mare se va comporta mai bine la temperatură mai mare. Nu va calculați banii atunci când e vorba de calitate pentru mașina voastră.

Schimbarea des a pieselor și al celui mai bun ulei de motor nu te ajută cu nimic dacă conduci agresiv și te crezi zeul șoselelor. Cel puțin 2 persoane pe care le cunosc din vedere au făcut accidente grave datorită vitezei și a tupeului șoferilor. Unul s-a întrecut cu o fată, a dat o linie in viteză și a ajuns într-un pom.
Iar altul a intrat într-un motociclist pentru că amândoi nu au fost atenți.

Conduceți cu grijă!

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Share via
Copy link
Powered by Social Snap