Cum poti pastra o relatie de la distanta?
Internetul face ca prieteniile vechi, chiar si cele din copilarie sa poata fi redescoperite sau continuate, relatiile de rudenie raman apropiate, insa dragostea unui cuplu depinde cel mai mult de comunicare. Fata de alte epoci ale iubirii, de cand exista internetul si facilitatile telefoniei mobile, cu costuri internationale atat de accesibile, relatiile nu numai ca au fost ajutate de posibilitatile de comunicare, dar multi parteneri s-au descoperit datorita retelelor sociale sau unele cupluri s-au consolidat astfel.
Plecarea partenerului la distanta mare nu inseamna neaparat incheierea unei relatii!
Multe cupluri sunt nevoite sa convietuiasca din localitati diferite sau chiar din tari indepartate, intr-o epoca in care distantele se parcurg mai usor si la preturi accesibile oricui, iar granitele nu mai sunt inchise românilor, chiar si cele spre continentul american. Daca doar cu cativa ani in urma comunicarea de la distanta era greoaie si inceata, o scrisoare parcurgand in cateva zile drumul spre destinatar cu mesajele mult asteptate, iar convorbirile la telefon erau mult prea scumpe pentru a fi pe saturate, acum internetul ofera posibilitatea intalnirilor virtuale, chiar si pe cale video. Un telefon cu ecran mare poate fi suficient pentru o intalnire virtuala, insa un calculator sau o tableta ofera o imagine video marita pentru a putea comunica mai bine cu cei dragi. De asemenea, cateva accesorii pentru tablete sau chiar pentru alte gadgeturi, precum tocul – care poate fi si suport –, casti cu microfon sau o tastatura atasabila pot face ca utilizatorul sa aiba flexibilitate in momentul convorbirilor.
Asadar, distantele au fost reduse in mod virtual, comunicarea intre partenerii cuplului nefiind stirbita daca orice mimica sau licarire in priviri se pot citi si interpreta si de la distanta. Distanta fizica poate fi o problema de nerezolvat doar daca relatia are neajunsuri, insa daca iubirea exista, iar o buna comunicare poate rezolva indoielile si momentele mai grele, mai ales dorul, atunci timpul unei despartiti cauzata de distanta va trece mai usor.
Un cuplu care functioneaza bine va rezista cu siguranta si unei astfel de incercari de a pastra relatia de la distanta, insa cei doi parteneri trebuie sa se concentreze in primul rand pe pastrarea respectului, a unei prietenii si a dezvoltarii comunicarii privind ceea ce au in comun – pasiuni, cresterea copiilor, proiecte comune si asa mai departe – pentru ca relatia sa ramana vie, la distanta sau ba, stiindu-se ca acea chimie a dragostei are o durata limitata, psihologii estimand-o la trei ani. Asadar, o relatie nu se poate baza doar pe atractie si sentimente, este nevoie de mai mult, chiar si daca partenerii se intalnesc zilnic.
Relatii datorate internetului
Pe de alta parte, internetul a facut ca vechi prieteni sa se regaseasca si, astfel, s-au format chiar cupluri datorita retelelor sociale. Marele avantaj al comunicarii pe internet este posibilitatea unor discutii deschise, prin cuvinte scrise gandurile dezvaluindu-se mai chibzuit poate, dar si audio sau video, imaginile inlocuind uneori o mie de cuvinte. Astfel se pot gasi puncte comune de interes, pe marginea carora sa se consolideze o prietenie sau o relatie si mai ales sa se alunge singuratatea in cazul celor aflati intr-o tara straina, cu putine persoane apropiate in jur.
Iar site-urile de matrimoniale nu doar ca au succes, dar, in unele cazuri, chiar si relatiile datorate acestora sunt reusite, cu conditia ca pasii unei relatii reale sa fie parcursi si in mediul virtual.
Recent Comments