Jurgen Klopp – Poate ca visez

leicestermercury.co.uk

Jurgen Klopp este antrenorul momentului in fotbalul mare. A castigat Champions League anul trecut si acum se afla la 8 puncte de Manchester City in Premier League. Jurgen Klopp are 8 victorii la rand in campionat si nu pare sa se opreasca aici. Mai jos aveti o declaratie a lui Jurgen Klopp care s-ar putea sa va intre la suflet, chiar daca nu sunteti fani Liverpoool sau Borussia Dortmund.

Jurgen Klopp : Voi incepe cu o poveste putin jenanta. Pentru ca uneori ma sperie felul in care lumea din exterior vede fotbalistii si antrenorii, ca si cum am fi un fel de zei sau ceva. In calitate de crestin, cred intr-un singur Dumnezeu si va pot asigura ca divinitatea nu are nicio legatura cu fotbalul. Adevarul este ca toti esuam, fara incetare. Si cand eram un manager tanar am esuat mult.

Asta este una dintre acele povesti. Poate ca visez de Jurgen Klopp

Ne intoarcem in 2011. Echipa mea, Borussia Dortmund, juca impotriva lui Bayern Munchen. Era un meci mare al campionatului. Nu mai castigasem la Munchen de vreo 20 de ani. Filmele sunt o sursa de inspiratie pentru mine, astfel ca de fiecare data cand aveam nevoie sa-i motivez pe baieti ma gandeam intotdeauna la Rocky Balboa. In opinia mea, ar trebui sa li se arate copiilor Rocky 1,2,3,4 in fiecare scoala din lume. Ar trebui sa fie la fel de important ca invatatul alfabetului. Daca vizionezi aceste filme si nu vrei sa ajungi in varful unui munte, atunci cred ca ceva nu este in regula cu tine.

In seara dinaintea jocului cu Bayern, mi-am adunat toti jucatorii la hotel pentru discurs. Baietii stateau jos. Toate luminile erau stinse. Am fost foarte clar cu ei: ultima data cand Dortmund a castigat la Munchen, cei mai multi dintre voi purtau inca pampers.

Apoi am pus pe ecran cateva scene din Rocky 4. Cea cu Ivan Drago, un clasic in opinia mea.

Drago alearga pe banda de alergare, conectat la aparate si cu toti oamenii de stiinta in jurul lui care il studiaza. “Vedeti scena?”, le-am spus baietilor. Bayern Munchen este Ivan Drago. Cel mai bun in tot! Cea mai buna tehnologie! Cea mai buna masinarie! Este de neoprit!

Apoi il vezi pe Rocky antrenandu-se in Siberia in micuta sa cabana din lemn. Taie copaci, cara bustenii prin zapada si alearga pana in varful muntelui.

Le-am spus baietilor, “Vedeti? Astia suntem noi. Suntem Rocky. Suntem mici, da. Dar avem pasiune! Avem inima unui campion! Putem realiza imposibilul!”

Am tot continuat, iar la un moment dat m-am oprit sa vad reactiile baietilor. Ma asteptam sa se ridice de pe scaune, gata sa urce un munte in Siberia, sa fie extaziati.

Dar toata lumea statea pe scaune si se uita la mine cu ochi goi. Complet goi. Se uitau la mine de parca se intrebau, “Despre ce naiba vorbeste nebunul asta?”

Atunci am realizat, “Stai, in ce an a iesit Rocky 4, 1980 si ceva? Cand s-au nascut baietii astia?”

In cele din urma, eu, Jurgen Klopp am spus: “Stati putin, baieti. Ridicati mana daca stiti cine este Rocky Balboa.”

Doar doua maini s-au ridicat. Sebastian Kehl si Patrick Owomoyela.

Toti ceilalti, “Nu, scuze, boss.”

Intregul meu discurs nu mai avea sens. Asta era cel mai important meci al sezonului. Poate cel mai important meci din viata unor jucatori. Si antrenorul striga despre tehnologia sovietica si Siberia in ultimele 10 minute! Hahahaha! Iti vine sa crezi?

A trebuit sa-mi incep din nou discursul, de la A la Z.

Aceasta este o poveste adevarata. Asta este de fapt ce se intampla in viata. Suntem oameni. Cateodata ne facem de rusine. Asta este. Credem ca avem cel mai tare discurs din istoria fotbalului, cand, de fapt, vorbim fara sens. Dar ne trezim a doua zi si o luam de la capat.

Stii care e cea mai ciudata parte a povestii? Sincer, nu pot spune sigur daca am pierdut sau daca am castigat meciul. Dar sunt destul de convins ca am avut acest discurs in 2011 inaintea victoriei cu 3-1, ceea ce ar face povestea mult mai frumoasa. Dar nu pot spune 100% sigur.

Este ceva ce oamenii nu inteleg despre fotbal.

Rezultatele le uiti. Toate se amesteca in capul tau.

Dar acei baieti, acea perioada a vietii mele, acele povesti.. nu le voi uita niciodata.

Sunt onorat sa castig premiul acordat de FIFA pentru cel mai bun manager, dar chiar nu ma simt confortabil sa fiu singur pe scena cu un trofeu individual. Tot ceea ce am realizat in acest sport este datorita tuturor oamenilor din jurul meu. Nu doar jucatorii, ci familia, copiii si toti cei care au fost langa mine inca de la inceput cand eram o persoana oarecare.

Sincer, cand aveam 20 de ani, daca cineva ar fi venit din viitor sa-mi spuna tot ceea ce se va intampla in viata mea, nu as fi crezut.

Cand aveam 20 de ani, un eveniment mi-a schimbat total viata. Eram inca un copil, dar tocmai devenisem si tata.

Nu a fost momentul perfect, sa fim sinceri. Jucam fotbal la nivel de amatori si ziua mergeam la facultate. Pentru a-mi plati scoala, lucram intr-un depozit care stoca filme pentru cinematografe. Pentru cei mai tineri, nu vorbim de DVD-uri. Asta era la finalul anilor ’80 cand totul era inca pe rola. Camioanele veneau la 6 dimineata sa ridice noile filme si trebuia sa incarcam si sa descarcam acele chestii uriase din metal. Erau destul de grele, sincer. Te rugai ca filmul sa nu aiba 4 role, ca Ben-Hur sau ceva, altfel ai fi avut o zi proasta.

Dormeam in jur de 5 ore pe noapte. Dimineata mergeam la depozit si dupa-amiaza la scoala. Seara ma duceam la antrenamente, iar cand ajungeam acasa incercam sa petrec putin timp cu fiul meu. A fost o perioada dificila. Dar m-a invatat despre viata adevarata.

A trebuit sa devin o persoana serioasa la o varsta frageda. Toti prietenii ma sunau seara sa iesim in pub, si fiecare parte din mine isi dorea sa spuna: “Da, da, hai sa mergem!” Dar bineinteles ca nu puteam sa merg, nu mai traiam doar pentru mine. Bebelusilor nu le pasa daca esti obosit sau daca vrei sa dormi pana tarziu.

Cand esti ingrijorat despre viitor sau despre o persoana pe care ai adus-o pe lume, asta este adevaratul sentiment. Asta este dificil. Ceea ce se intampla pe terenul de fotbal nu inseamna nimic in comparatie cu asta.

Cateodata lumea ma intreaba de ce zambesc mereu. Chiar si dupa ce pierdem un meci, cateodata continui sa zambesc. Este pentru ca atunci cand fiul meu s-a nascut, am realizat ca fotbalul nu este o chestiune de viata si de moarte. Noi nu salvam vieti. Fotbalul nu este ceva care ar trebui sa imprastie mizerie si ura. Fotbalul ar trebui sa fie despre bucurie si inspiratie, in special pentru copii.

Am vazut ceea ce o chestie mica si rotunda poate face pentru vietile multora dintre jucatorii mei. Povestile de viata ale lui Mo Salah, Sadio Mane, Roberto Firmino si multi dintre baietii mei sunt absolut incredibile. Dificultatile prin care am trecut ca si copil in Germania nu inseamna nimic in comparatie cu lucrurile prin care au trecut ei. Au fost atat de multe momente cand puteau renunta foarte usor, dar au refuzat sa se dea batuti.

Nu sunt zei. Doar ca nu au renuntat niciodata la visul lor.

Infrangerea cu 3-0 la Barcelona in Liga Campionilor din sezonul trecut a fost cel mai prost rezultat imaginabil. Cand ne pregateam pentru meciul retur, discutia noastra a fost foarte simpla. De data asta nu a existat niciun Rocky. In mare parte am vorbit despre tactica. Dar eu, Jurgen Klopp le-am spus si adevarul. “Trebuie sa jucam fara doi dintre cei mai buni atacanti din lume. Lumea spune ca nu este posibil. Si sa fim sinceri, este probabil imposibil. Dar pentru ca sunteti voi? Pentru ca este vorba despre voi, avem o sansa.”

Chiar credeam asta. Nu a fost vorba despre abilitatea lor tehnica de fotbalisti. Era vorba despre cine erau ca fiinte umane si de tot ce au trecut prin viata.

Singurul lucru pe care l-am adaugat a fost “Daca nu reusim, atunci hai sa esuam in cel mai frumos mod”.

Desigur, imi este ușor sa spun acele cuvinte. Sunt doar tipul care striga de pe margine. Pentru jucatori este mult mai greu. Dar datorita acestor baieti si cu ajutorul celor 54.000 de oameni de pe Anfield, am realizat imposibilul.

Cel mai frumos lucru despre fotbal este ca nu poti face nimic singur. Nimic, crede-ma.

Din pacate, cel mai incredibil moment din istoria Ligii Campionilor.. de fapt, nu l-am vazut. Poate ca aceasta este o metafora buna pentru viata unui manager de fotbal, nu stiu. Dar nu am vazut momentul de geniu pur al lui Trent Alexander-Arnold.

Am vazut mingea iesind in corner.

L-am vazut pe Trent mergand sa execute. L-am vazut pe Shaqiri urmandu-l.

Dar apoi am intors spatele pentru ca ne pregateam sa facem o inlocuire. Vorbeam cu asistentul meu si.. stii, am piele de gaina de fiecare data cand ma gandesc la asta.. am auzit doar zgomotul.

M-am intors spre teren si am vazut mingea zburand in poarta.

Apoi m-am intors inapoi spre banca noastra, m-am uitat la Ben Woodburn si mi-a spus: “Ce s-a intamplat?!”

I-am raspuns: “Habar n-am!”

Anfield era – WOW – absolut nebun. Abia imi auzeam asistentul, iar el striga: “Deci… mai facem schimbarea?”

Hahahaha! Nu-l voi uita niciodata spunand asta! Asta va fi intotdeauna cu mine.

Iti poti imagina? Optsprezece ani ca manager, milioane de ore urmarind acest joc si am ratat cel mai siret lucru care s-a intamplat vreodata pe un teren de fotbal. Incepand din acea seara, probabil am urmarit videoclipul cu golul lui Divock de 500.000 de ori. Dar, personal, am vazut doar mingea intrand in plasa.

Cand am ajuns in vestiar, nici macar nu am baut o gura de bere. Nu aveam nevoie. Am stat acolo cu o sticla de apa in tacere, doar zambind. A fost un sentiment pe care nu-l pot descrie in cuvinte. Cand m-am intors acasa, familia și prietenii stateau cu totii la noi și toata lumea era intr-o stare de petrecere. Dar eram atat de epuizat emotional, incat m-am dus la culcare. Corpul si mintea mea erau complet goale.

Am avut cel mai bun somn din viața mea.

Cel mai bun moment a fost cand m-am trezit a doua zi dimineata si am realizat: “Este inca adevarat. S-a intamplat cu adevarat.”

Pentru mine, fotbalul este singurul lucru mai inspirat decat cinematograful. Te trezesti dimineata si magicul este real. De fapt l-ai doborat pe Drago. Chiar s-a intamplat.

Ma gandesc la asta inca din iunie, cand am plimbat trofeul Ligii Campionilor pe strazile din Liverpool. Nu am cuvinte care sa descrie emotiile din acea zi. Eram in autobuz si de fiecare data cand credeam ca parada se va termina, ca nu mai pot exista oameni in orasul Liverpool, intorceam la colt si parada continua. Absolut ireal. Daca ai putea pune toate emotiile, toata nebunia, toata dragostea care plutea in aer in acea zi si le-ai imbutelia, lumea ar fi un loc mult mai bun.

Nu am reusit sa scot emotia din acea zi din capul meu. Fotbalul mi-a oferit totul in viata. Dar chiar vreau sa fac mai mult pentru a da inapoi lumii. Usor pentru mine sa spun, ok, sigur. Dar cum faceti de fapt diferenta?

Pe parcursul ultimului an, m-am inspirat foarte mult cand am vazut ca Juan Mata, Mats Hummels, Megan Rapinoe si multi alti fotbalisti se alatura miscarii “Common Goal”. Daca nu stiti despre munca pe care o desfasoara, este incredibil. Peste 120 de jucatori au ales sa contribuie cu 1% din castigurile lor pentru a fi alaturi de ONG-urile de fotbal din intreaga lume. Au contribuit deja la sprijinirea programelor de fotbal pentru tineri din Africa de Sud, Zimbabwe, Cambodgia, India, Columbia, U.K., Germania si multe alte tari.

Acest lucru nu este doar pentru cei mai bogati fotbalisti din lume. Intreaga nationala feminina a Canadei s-a alaturat cauzei. Fotbalisti din Japonia, Australia, Scotia, Kenya, Portugalia, Anglia, Ghana … Cum sa nu te simti inspirat de asta? Despre asta este fotbalul.

Vreau doar sa fac parte din asta. Astfel, donez 1% din salariul meu anual pentru “Common Goal” si sper ca multi, mult mai multi oameni din lumea fotbalului sa se alature.

Sa fim sinceri, baieti. Suntem extrem de norocosi. Este responsabilitatea noastra ca oameni privilegiati sa dam ceva inapoi copiilor din intreaga lume care au nevoie doar de o sansa in viata.

Nu trebuie sa uitam cum a fost cand am avut probleme reale.

Aceasta bula in care traim nu este lumea reala. Imi pare rau, dar orice se intampla pe un teren de fotbal nu este o problema reala. Ar trebui sa existe un scop mai mare pentru acest joc decat veniturile si trofeele, nu?

Ganditi-va doar ce am putea realiza daca am fi impreuna si am acorda 1% din ceea ce castigam pentru a face o diferenta pozitiva în lume. Poate sunt naiv. Poate sunt un visator nebun.

Dar pentru cine este acest joc?

Cu totii stim bine ca acest joc este destinat visatorilor, a incheiat Jurgen Klopp.

‘Maybe I Am Dreaming’ by Jurgen Klopp.
The Players Tribune.

Sursa poza – leicestermercury.co.uk

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Share via
Copy link
Powered by Social Snap